MĂCIÚCĂ, măciuci, s. f. 1. Bâtă mare, mult îngroșată (și adesea ferecată) la un capăt; chilom; măciulie. ◊ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta. 2. Parte îngroșată și rotunjită a capătului unui ciomag sau, p. ext., a altor obiecte. ♦ P. ext. Lovitură dată cu măciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsulă. 4. (Sport) Aparat de gimnastică, de forma unei măciuci (1), cu care se execută exerciții de mobilitate, de îndemânare etc. – Lat. *matteuca. Vezi definitia »

MANȘÉTĂ s. f. 1. capăt (răsfrânt) al mânecii unei cămăși bărbătești, al pantalonilor etc. 2. garnitură de etanșare de forma unui inel răsfrânt, din piele sau din cauciuc. 3. titlu scris cu caractere groase pe prima pagină a unui ziar (anunțând o știre importantă etc.). ◊ indicație bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicațiilor periodice, cu datele necesare identificării periodicului respectiv. 4. text scurt ca titlu general pentru mai multe articole, care tratează aceeași temă; spațiul rezervat. 5. (scrimă) lovitură dată cu antebrațul. (< fr. manchette, germ. Manschette) Vezi definitia »

STIGMATOMICÓZĂ s. f. boală criptogamică produsă de înțepăturile unor dăunători animali. (< fr. stigmatomycose) Vezi definitia »

BORILĂ, țar vlaho-bulgar (1207-1218). În timpul lui s-au intensificat tendințele centrifuge ale marii boierimi, iar țaratul a suferit pierderi teritoriale. A combătut bogomilismul. Vezi definitia »

GLÉZNĂ, glezne, s. f. 1. Parte a membrului inferior care cuprinde porțiunea articulației tibiei cu tarsul. ♦ Proeminență osoasă formată în această regiune. ♦ Parte mai subțire a gambei, situată deasupra articulației tibiei cu tarsul. 2. Parte a piciorului unor animale cuprinsă între fluier și chișiță. – Din sl. glezinŭ, glezna. Vezi definitia »