arómă (aróme), s. f. – Mireasmă, parfum. – Mr. arumă. Ngr. ἄρωμα (Roesler 664; Murnu 7), probabil intrat în sec. XV sau XVI, prin intermediul terminologiei religioase. Der. aromată, s. f. (aromă, esență aromatică), din gr. ἀρώματις; sau din sl. aromatŭ; aromatic, adj., din fr. aromatique; aromatiza, vb.; aromeală, s. f. (înv., ispită; stare de somnolență, de somn ușor); aromi, vb. (a seduce, a ispiti; a ațipi, a adormi). Etimologia lui aromi „a dormi” prezintă dificultăți semantice, pe care DAR nu le explică suficient; dar este și mai dificilă cea propusă de Cihac, II, 195, plecînd de la cr. žmiriti „a închide ochii”. Vezi definitia »

CAPACITÁNȚĂ s. f. reactanță opusă printr-o capacitate trecerii unui curent alternativ. (< fr. capacitance) Vezi definitia »

FILOGENÉZĂ s.f. Filogenie. [< fr. phylogenèse, cf. gr. phyle – trib, genesis – origine]. Vezi definitia »

zicálă s. f., g.-d. art. zicálei; pl. zicále Vezi definitia »

ACVILÍDĂ, acvilide, s. f. (La pl.) Familie de păsări răpitoare, având ca tip principal acvila (1); (și la sg.) pasăre care face parte din această familie. – Din fr. aquilidés. Vezi definitia »