TAOÍSM s.n. Direcție principală a filozofiei antice chineze, inaugurată de Lao-dzî, în cadrul căreia s-au manifestat două curente, unul materialist și altul idealist, după interpretarea dată noțiunii de „tao”. ♦ Religie chineză constituind un amalgam al cultului spiritelor naturii și ale strămoșilor, al ideilor lui Lao-dzî și de diverse credințe. [Pron. tao-ism, var. daoism s.n. / cf. fr. taoïsme < chin. tao – cale]. Vezi definitia »

MACARONÍSM s. n. 1. Mișcare literară din sec. XVI-XVII care parodia și satiriza pedantismul moravurilor cavalerești într-un stil burlesc plin de cuvinte latine și latinizate ridicol. 2. Ansamblu de aspecte care caracterizează macaronismul. 3. Apartenență la macaronism. – Din fr. macaronisme. Vezi definitia »

DIMORFÍSM s. n. 1. însușire a unor substanțe sau minerale de a cristaliza în două forme diferite. 2. (biol.) prezența în aceeași specie a unor caractere distincte, proprii celor două sexe. (< fr. dimorphisme) Vezi definitia »

REÍSM s. n. (fil.) concepție potrivit căreia lucrurile concrete, materiale alcătuiesc substratul ultim al lumii. (cf. lat. res, lucru) Vezi definitia »

SEMIDOCTÍSM s. n. Stare de semidoct; p. ext. cultură superficială. – Semidoct + suf. -ism. Vezi definitia »