ALTERNÁNȚĂ s. f. 1. Insușirea de a alterna; revenire succesivă. 2. Schimbare regulată a unui sunet din temă prin altul în flexiune sau în familie lexicală; ablaut. – Din fr. alternance. Vezi definitia »

BẤTĂ, bâte, s. f. Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag, botă², ceatlău. – Et. nec. Vezi definitia »

horbótă (hórbote), s. f. – (Mold.) Dantelă. Pol. forbot (Cihac, II, 140; Tiktin; DAR). – Der. (in)horbotat, adj. (împodobit cu dantelă). Vezi definitia »

DUZÍNĂ s.f. Ansamblu de douăsprezece obiecte de același fel. ◊ De duzină = a) făcut în serie, de calitate inferioară; b) (despre oameni) mediocru. [< fr. douzaine]. Vezi definitia »

ANAFORÉZĂ s.f. (Fiz.) Transportul particulelor coloidale spre anod sub acțiunea unui curent electric. [< fr. anaphorèse, cf. gr. ana – înapoi, phoresis – mișcare]. Vezi definitia »