CRÁZĂ s.f. Fuziune a vocalei inițiale a unui cuvânt cu vocala finală a cuvântului precedent. [< fr. crase, cf. gr. krasis – amestec]. Vezi definitia »

CARPOCÁPSĂ s.f. Fluturaș cu aripile cenușii-cafenii, cu fețe și cu marginile franjurate, de culoare mai deschisă, care trăiește pe arborii fructiferi; molia-mărului. [< fr. carpocapse, cf. gr. karpos – fruct, kaptein – a mânca lacom]. Vezi definitia »

RĂZĂTÚRĂ, răzături, s. f. 1. Faptul de a (se) rade; bărbierit. 2. Urmă lăsată pe un obiect după ce a fost ras; ștersătură făcută cu guma pe hârtie. 3. Ceea ce rezultă din raderea unui obiect. [Var.: răsătúră s. f.] – Rade + suf. -ătură. Vezi definitia »

vátră (vétre), s. f. – 1. Cămin, foc, loc unde se aprinde. – 2. Cămin, casă, locuință. – 3. (Banat) Pavaj, pardosea. – 4. Hotar, limită. – Mr., megl. vatră. Mgr. βάθρον „loc de așezat, bază” (Philippide, II, 741). De obicei, este considerat drept cuvînt autohton sau balcanic (Miklosich, Slaw. Elem., 9; Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 32; Candrea; Skok, ZRPh., LIV, 202; Rosetti, II, 124; Pușcariu, Lr., 179), sau provenind din alb. vatrë (Cihac, II, 721; Pascu, II, 224). Din rom. trebuie să provină sb., cr., slov. vatra, pol. watra, rut. vatra, vaterka, rus. vatrucha (Miklosich, Wander., 11 – 12; Miklosich, Fremdw., 135), și probabil alb. vatrë. – Der. vătrar, s. n. (unealtă cu care se scormonește în foc), cf. vătrai; vătraș, s. m. (se zice despre țiganii stabili, în opoziție cu cei nomazi). Vezi definitia »

REZONÁNȚĂ, rezonanțe, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri sau a unor încăperi de a intensifica și a prelungi sunetele; răsunet. 2. Stare de vibrație în care se găsește un corp sau un sistem fizic când asupra lui se exercită o acțiune exterioară periodică, cu o frecvență egală ori apropiată cu frecvența proprie vibrației corpului sau a sistemului. ◊ Cutie de rezonanță = cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze și să amplifice sunete. 3. (Med.) Tulburare de gândire la schizofrenici, caracterizată prin înlocuirea legăturilor de fond ale acțiunilor prin relații verbale, de obicei făcute după asonanță, rimă sau localizare în timp sau spațiu. – Din fr. résonance. Vezi definitia »