zid (-duri), s. n. – 1. Element de construcție vertical, fortificație, îngrăditură. – 2. Perete. – Megl. zid. Sl. zidŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 472; Conev 79), cf. bg., sb., cr., slov. zid. – Der. zidar, s. m. (muncitor care execută zidărie), din sl. zidarĭ, cf. sb., slov. zidar; zidărie, s. f. (meseria zidarului; construcție de zid); zidărit, s. n. (zidărie); zidi, vb. (a ridica un zid; a construi, a lucra, a edifica, a fabrica, a înălța; a făuri, a crea); din sl. zidati; ziditor, s. m. (întemeietor, constructor); ziditură, s. f. (clădire; creație). Vezi definitia »

ERPETOÍD, -Ă adj. în formă de șarpe. (< fr. erpétoïde) Vezi definitia »

BACILICÍD, -Ă adj., s. n. (Medicament) care distruge bacilii. (<engl. bacillicide) Vezi definitia »

SCAFOÍD, scafoide, s. n. (Anat.) Unul dintre cele șapte oase ale labei piciorului. ◊ (Adjectival) Os scafoid. – Din fr. scaphoïde. Vezi definitia »

METALOÍD, metaloizi, s.m. Element chimic nemetalic, rău conducător de căldură și de electricitate, lipsit de ductilitate. (din fr. métalloïde) Vezi definitia »