AUTUN [otõ], oraș în E Franței (Burgundia); 20,6 mii loc. (1982). Ind. constr. de mașini, piel și textilă. Piață pentru animale. Monumente galo-romane și medievale (catedrala Saint-Lazare, în stil romanic burgund, celebră prin portalul cu scena „Judecății de apoi”, sec. 11). Vezi definitia »

CĂPCĂÚN, căpcăuni, s. m. Ființă fabuloasă din mitologia populară românească, închipuită cu trup de om și cu cap de câine, uneori cu două capete și cu două guri, despre care se spune că mânca oameni. ♦ Epitet dat unui om rău, crud, sălbatic. Cap¹ + câine (după ngr. kinokefalos). Vezi definitia »

păún (păúni), s. m. – Pasăre cu coadă lungă pe care o poate răsfira ca un evantai. – Mr., megl., istr. păun. Lat. pāvōnem (Pușcariu 1292; REW 6313; Tiktin), cf. it. pavone, calabr. paúne, sicil. pauni, prov. pau, fr. paon, sp. pavón, port. pavão. Der. din sl. paunŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Miklosich, Lexicon, 558), din bg., sb. paun (Domaschke 143), sau din lat. prin intermediul sl. (Candrea), nu e sigură, fiindcă sl. ar putea proveni din rom. (cf. Romansky 124; Candrea, Raporturile, 217; după Vasmer, II, 325, din mgr. παούνι. Pentru fonetism, cf. tăun. Der. păună, s. f. (femela păunului; nume de femeie); păunar, s. m. (paznic sau vînzător de păuni); păunar (var. păunărie), s. n. (curte cu păuni); păunaș, s. m. (pui de păun; tînăr voinic); păuniță, s. f. (femela păunului, nume de plantă, fată drăguță; libelulă, Libellula depressa); păuni (var. împăuna), vb. refl. (a se îngîmfa); păunior, s. m. (Banat, florinte, Fringilla chloris); păunat, adj. (cu penaj în ape). Vezi definitia »

într-un ceas bun expr. într-un moment prielnic / fast. Vezi definitia »

ciuciún (ciuciúr, ciuciór), ciuciúne (ciuciúre, ciucioáre), s.n. (reg.) 1. șipot, bijoi, ciuroi, izvor. 2. jghiabul de la fântână pe care curge apa; jghiabul teascului de vie. Vezi definitia »