gúră (gúri), s. f. – 1. Cavitate din partea anterioară și inferioară a capului omului și animalelor. – 2. Îmbucătură, înghițitură. – 3. Deschizătură prin care (se) intră sau (se) iese (ceva). – 4. Strîmtoare, chei, pas. – 5. Gaură, orificiu. – 6. Gît, gîtlej. – 7. Deschizătură, ochi. – 8. Margine, mal, vad. – 9. Decolteu, răscroială. – 10. Parte a unui rîu, fluviu pe care acesta își varsă apele. – 11. La războiul de țesut, parte de început a pînzei. – 12. Lamă, tăiș, buză. – 13. Ansamblul frînghiilor care asigură echilibrul zmeului. – 14. Organ al vorbirii. – 15. Strigăt, țipăt. – 16. Ceartă, harță. – 17. Vorbă, cuvînt, declarație. – 18. Buză. – 19. Organ prin care se alimentează. – 20. Persoană care trebuie întreținută. – Mr., megl. gură, istr. gurę. Lat. gūla (Pușcariu 745; Candrea-Dens., 772; REW 3910; DAR), cf. it., prov., cat., sp. gola (mil. gora), fr. gueule. Cea mai mare parte a sensurilor sale coincid cu cele ale lui bucca, și sînt proprii limbilor romanice. Cf. lat. med. gula Augusti „initium mensis Augusti”, pe care Bréal, Mél. Soc. Ling., XI (1900), 360 îl interpretează drept „vigilia Augusti”, deși este vorba fără îndoială de sensul lui gula „intrare”. Der. guriță, s. f. (dim. al lui gură; sărutare); guraliv (var. guraliu), adj. (vorbăreț), cu suf. -liu și cu schimbare de suf. ca în sglobiu, bețiv, grijuliu, etc. (după Pușcariu, Dacor., VII, 468 și DAR, de la gură încrucișat cu bg. govorliv, opinie adoptată de Graur, BL, III, 107, care adaugă, pentru a-l explica pe a din rom., altă încrucișare cu bg. mălčaliv „taciturn”); guri, vb. (a începe țesătura, învîrtind urzeala sulului de la război); guritor (var. gurar), s. m. (bețișor cu care se fixează urzeala pe sul); gurar, s. m. (muncitor care păzește intrarea unei mine); gurar, s. n. (aftă, spuzeală la colțul gurii); gureș, adj. (vorbăreț, palavragiu); gureșie, s. f. (vorbărie); guran, s. m. (șalău, Lucioperca sandra); gurilățel, adj. (Bucov., cu gura mare); gură-cască, s. m. (prost, nătăfleț). – Din rom. provine bg. gura „gura-leului, plantă ornamentală”, în rom. gura-leului (Capidan, Raporturile, 219). Vezi definitia »

PARAMETRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesuturilor din jurul uterului. [< fr. paramétrite]. Vezi definitia »

FAGOCITÓZĂ s. f. proprietate a unor celule animale (amibe, fagocite) de a încorpora și digera particule, microbi etc. (< fr. phagocytose) Vezi definitia »

MESÉRNIȚĂ, mesernițe, s. f. (Reg.) Măcelărie. – Din bg. mesarnița, scr. mesarnica. Vezi definitia »

RETICÉNȚĂ s. f. 1. omisiune voită, ocolire a unui lucru care trebuie spus; atitudine reținută, rezervată într-o anumită chestiune. 2. figură retorică prin care vorbitorul își întrerupe deodată șirul gândirii, pentru a trece la o altă idee, lăsând numai să se înțeleagă ceea ce ar fi voit să spună. (< fr. réticence, lat. reticentia) Vezi definitia »