hoágă, hoáge, s.f. (reg.) groapă cu apă. Vezi definitia »

BOLTĂ (‹ bg., scr.) s. f. 1. Element de construcție cu intradosul concav, realizat din cărămidă, blocuri de piatră, beton, beton armat, destinat să acopere un spațiu sau să preia sarcina unui pod transmițînd-o unui zid continuu sau unor puncte de reazem izolate. Pot fi simple (semicilindrice, în leagăn, în sfert de cilindru, semicupolă, á vela, în dublă curbă) și compuse (în cruce, în muchii, în cruce pe ogive, pe nervuri, mănăstirească, cu penetrații, moldovenească). ♦ Cheie de b. = denumire dată bolțarului aflat în centrul unei b; fig. element de bază al unei probleme. 2. Încăpere sau galerie (subterană) cu tavanul arcuit. 3. Construcție ușoară, arcuită în partea superioară, care servește drept sprijin plantelor agățătoare. 4. Plafon natural, arcuit, format din ramuri dese și apropiate ale unor copaci. 5. B. cerească = emisferă aparentă pe care par a se afla corpurile cerești; cer, firmament. 6. B. craniană = partea superioară a cutiei osoase craniene. ♦ B. palatină = perete osos acoperit de o membrană mucoasă, constituind plafonul cavității bucale, pe care o separă de fosele nazale; palat¹ dur; (pop.) cerul-gurii. 7. (GEOL.) Formă structurală tectonică reprezentată de partea dintr-o cută anticlinală care racordează cele două flancuri ale acesteia. Este generată de mișcările orogenice. Vezi definitia »

PĂRÁGINĂ s. f. v. paragină. Vezi definitia »

SCINTILOGRÁMĂ s. f. scintigramă. (< fr. scintillogramme) Vezi definitia »

SUPRATÉMĂ s.f. Ideea directoare a unei lucrări artistice, a unui spectacol; supraproblemă. [< supra- + temă]. Vezi definitia »