ÚȘĂ, uși, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă, pentru a permite intrarea (și ieșirea); ansamblu format dintr-un cadru fix de care se prinde o tăblie mobilă de lemn sau de metal care închide sau deschide această deschizătură; p. restr. tăblia din acest ansamblu. ◊ Ușă domnească (sau împărătească) sau ușa raiului = intrarea principală a altarului. ◊ Loc. adv. La ușă = foarte aproape. ◊ Loc. prep. La ușa... = în imediata apropiere (a...). ◊ Expr. A(-și) deschide (larg sau amândouă) ușile = a lăsa intrarea liberă; a primi cu bucurie pe cineva în casă. A lăsa (pe cineva) după ușă = a nesocoti (pe cineva), a nu da (cuiva) nici o atenție. A sta după ușă = a fi nebăgat în seamă; a sta deoparte, izolat. A bate la ușă = (de spre termene, evenimente etc.) a fi foarte aproape, a fi iminent. 2. Fig. Casă, locuință. ◊ Expr. (A bate, a cere, a crește etc.) pe la ușile oamenilor = (a munci) pe la alții, (a trăi) din mila altora. A umbla din ușă-n ușă = a cerși. – Lat. *ustia (pl., devenit sg., al lui *ustium = ostium). Vezi definitia »

DIACLÁZĂ s.f. Crăpătură produsă în roci de către agenți externi sau de către tensiunile interioare. [Pron. di-a-. / < fr. diaclase, cf. gr. diaklasis – spărtură]. Vezi definitia »

crimă (críme), s. f. – Infracțiune gravă, omor. – Mr. crimă „păcat”. Fr. crime. După Pascu, I, 70, mr. ar fi reprezentantul direct al lat. crimen. – Der. criminal, adj., din fr.; criminal, s. m., din fr.; criminal, s. n. (tribunal criminal), din germ. Kriminal(gericht), și cu forma criminalion, din ngr. ϰριμινάιον (Gáldi 168), ambele înv.; criminalist, s. m., din fr.: criminalicesc, adj. (criminal), înv. Vezi definitia »

GEÓDĂ, geode, s. f. 1. Agregat de minerale format prin depunere în cavitățile largi ale rocilor. 2. (Med.) Cavitate patologică în diverse țesuturi. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géode. Vezi definitia »

sumedeálă, sumedéli, s.f. (reg.) igrasie. Vezi definitia »