CERDÁC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, situat pe una sau pe mai multe laturi ale unei clădiri; galerie deschisă, mărginită de stâlpi (la vechile case boierești sau la mănăstiri); verandă, pridvor. ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Înv.) Clădire izolată, cu o singură încăpere, așezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalți, care permite o vedere generală asupra împrejurimilor. 3. Acoperiș făcut deasupra unei fântâni sau a unei cruci. [Var.: ceardác s. n.] – Din tc. çardak. Vezi definitia »

gînsác (gânsáci), s. m. – Gîscan. – Mr. gusac, megl. gînsac. Sl. *gąsakŭ (Conev 54; DAR), cf. bg. găsak, sb. gusak, ceh., rut. husak. Cf. gîscă. Vezi definitia »

martác (martáci), s. m. – Par, țăruș. Tc. mertek „lemn fasonat” (Șeineanu, II, 249; Berneker, II, 38; Tiktin; Lokotsch 1458), cf. bg. martak. – Der. mărtăci, vb. (a pune bîrne la acoperiș). Vezi definitia »

ciorpác (ciorpáce), s. n. – 1. Vas pentru scos apă. – 2. Capcană de plasă. – 3. Strecurătoare. Rus. čerpak, čorpak, pol. czerpak (Cihac, II, 56), cf. mag. cserpák „pahar.” – Der. ciorpăi, vb. (a scoate un lichid; se spune în special despre zgomotul produs de lingură într-o farfurie de supă). Aceleiași rădăcini îi parține cirăpeală, s. f. (vas de scos apă), cuvînt înv., care provine din mag. cserép „pahar.” Vezi definitia »

cartác, cartáce, s.n. (reg.) instrument pentru tras tencuiala udă; drișcă, dreptar, mistrie. Vezi definitia »