Definita cuvantului ac
ac (áce), s. n. – 1. Instrument de cusut. – 2. Bold. – 3. (La insecte și plante) Organ de apărare în formă de ghimpe. – 4. (La unele instrumente) Indicator. – Mr., megl. ac, istr. ŏc. < Lat. ăcus (Pușcariu, 6; Candrea-Dens., 3; REW 130; DAR; cf. Rohlfs, Differenzierung, 49); cf. vegl. yuak, it. ago (calabr. acu, sard, agu), prov. ac. – Der. acar, s. n. (cutiuță, acăriță); acar, s. m. (muncitor feroviar, macagiu); acăriță, acarniță, s. f. (cutiuță în care se păstrează ace).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu ac
FRAC s.n. Haină bărbătească de ceremonie, scurtă în față până la talie, neîncheiată la piept și terminată la spate cu două cozi lungi și înguste. [< fr. frac]. Vezi definitia »
TRAC2 s. n. Stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales artiștii) în momentul apariției lor în fața publicului. – Din fr. trac. Vezi definitia »
ABA NOVAC Vilmos (1894-1941), pictor și grafician ungur. Compoziții în frescă, tempera și gravuri pe teme religioase („Sfîntul Francisc predicînd păsărilor”) și laice („Oraș vechi din Sicilia”). Între 1921 și 1923, lucrează la Școala de la Baia Mare. Vezi definitia »
SÂSÂIÁC, sâsâiace, s. n. (Reg.) Un fel de hambar construit din scânduri sau din nuiele împletite și folosit pentru păstrarea cerealelor. – Din ucr. susik, rus. susek, magh. szuszék. Vezi definitia »
alác, s. m. – Specie de grîu foarte rezistentă. Origine obscură. Pare a proveni indirect din lat. alica, prin intermediul unei forme asemănătoare celei care a dat álaga în sp. (lat. *alaca, cf. Corominas, I, 75), însă der. este dificilă. În general se admite că etimonul pentru rom. este mag. alakor (Cihac, II, 475; Densusianu, Rom., XXXIII, 273; REW 337; Pascu, R. crit., VII, 66; Gáldi, Dict., 170); dar în mag. este cuv. străin (Drăganu, Dacor., VII, 201), probabil rom. (Edelspacher 8). Și mai îndoielnică este legătura cu alb. akuë (Hasdeu 667). Philippide, II, 696, sugerează alb. lakër „verdeață”, din gr. λάϰανον. Vezi definitia »