ELÚVIU, eluvii, s. n. Produse ale alterării exogene a rocilor, acumulate pe loc și caracterizate prin lipsa stratificației și prin nesortarea materialului. – Din fr. éluvium. Vezi definitia »

surugíu², -íe, adj. (reg.) cenușiu. Vezi definitia »

arzulíu, (arzulíe), ad.j – Înflăcărat, aprins, focos. Tc. arzülü „dornic” (DAR; Pascu, Beiträge, 14), cu semantism datorat asocierii cu arz-, de la a arde. După Candrea-Dens., 78, de la arde. Probabil din același cuvînt tc., într-o formă redusă *arzü, care nu ni se pare clară, derivă arzoi (var. arzui), adj. (aprins, înflăcărat, pasionat), pe care DAR îl derivă direct din a arde. Vezi definitia »

specificíu, specificíi, s.n. (înv.) medicament. Vezi definitia »

OSUÁRIU s.n. Clădire, încăpere sau nișă într-un edificiu funerar, în care se păstrează osemintele celor decedați; groapă comună, loc special amenajat pentru oseminte (mai ales pentru cele rezultate din deshumările de pe câmpurile de luptă). [Pron. -su-a-riu, var. osuar s.n. / < lat. ossuarium, cf. fr. ossuaire]. Vezi definitia »