mascará (mascarále), s. f. – 1. Paiață. – 2. Zeflemea, indecență, obscenitate. – Var. măscară, (Banat) mascără. Mr. măscără, megl. mascará. Tc. maskara, din arab. mashara (Șeineanu, II, 250; Berneker, II, 23; Lokotsch 1436; Ronzevalle 161), cf. ngr. μασϰαρᾶς, alb., bg. maskará, sb. maskara. Battisti, III, 2381, socotește cuvîntul arab diferit de it. maschera, sp. máscara. Schimbarea de accent e dificil de explicat în var. măscară, în afară de cazul în care ar fi un deverbal de la măscări. Atît măscară cît și măscări există în sec. XVII, mascara în sec. XIX. Der. măscări, vb. (înv., a-și bate joc, a zeflemisi; Banat, a se murdări; refl., a se insulta), cf. sb. maskariti; mascaragiu, s. m. (bufon; saltimbanc, cabotin), din tc. maskaraci, sec. XVIII; mascaralîc, s. n. (bufonerie), cf. ngr. μασϰαραλίϰι; măscărici, s. m. (paiață, bufon); măscăriciune, s. f. (înv., bufonerie), sec. XVII; măscornicie, s. f. (bufonerie), înv., sec. XVII. Vezi definitia »

AMELIORÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) îndrepta, a (se) îmbunătăți. 2. tr. A obține soiuri mai bune de animale, de plante etc. [Pron. -li-o-. / < fr. améliorer, cf. lat. melior – mai bun]. Vezi definitia »

EPURÁ, epurez, vb. I Tranz. 1. A curăța un amestec, o soluție etc. de substanțele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2. Fig. A îndepărta elementele necorespunzătoare dintr-o instituție, întreprindere, organizație etc. – Din fr. épurer. Vezi definitia »

țicurá, țícur, vb. IV (reg.) 1. a pișca, a înțepa. 2. a burnița. Vezi definitia »

COLORÁ vb. tr. 1. a da culoare, a vopsi. 2. (fig.) a reliefa, a face expresiv. (<fr. colorer, lat. colorare) Vezi definitia »