SĂLBĂTICÍ, sălbăticésc, vb. IV. 1. Refl. (Despre animale) A deveni sălbatic. 2. Refl. (Despre plantații, terenuri etc.) A se părăgini. 3. Refl. (Despre locuri, ținuturi) A deveni sălbatic, pustiu, nelocuit, inaccesibil. 4. Refl. (Despre oameni) A cădea în sălbăticie, în primitivism. 5. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină sălbatic, nesociabil, retras, izolat. [Var.: (pop.) sălbătăcí vb. IV] – Din sălbatic. Vezi definitia »

seci, seciuri, s.n. 1. (pop.) loc defrișat într-o pădure, folosit ca pășune sau ca ogor; curătură, secătură, laz, runc, tăietură. 2. (reg.) pădurice rămasă dintr-o pădure mai mare; ciritei. 3. (reg.) parapet, întăritură din copaci tăiați. 4. (reg.) îngrăditură sau gard din crengi rămuroase; nimăt; gard viu; vreasc, nuia. 5. (pop.) loc îngrădit la stână (uneori acoperit) pentru adăpostirea oilor sau a altor animale; nimăt. Vezi definitia »

stîrlíci s. m. – Hematom, purpură. – Var. sterlici, strelice. Probabil în loc de *sdrelici, de la sdreli „a se stîlci, a produce contuzii”. După Cihac, II, 363, din sl. strĕla „săgeată”, dacă socotim că sdreli a avut aceeași origine. Este cuvînt identic cu strelici, s. m. (mariposa nocturna), numit așa pentru că ar lăsa dintre degete un prăfușor care, după concepția populară, ar produce o inflamație. Vezi definitia »

hăghiéci (-ce), s. n. – Surcele, lemne. Mag. ághegy „ramură” (Drăganu, Dacor., V, 364). Vezi definitia »

papíci s.m. pl. (reg.) dedițel de pădure. Vezi definitia »