cergă (cérgi), s. f. – 1. Pătură. – 2. Pînză de cort. – Mr., megl. cergă „cort”. < Tc. cerga „cort” (Șeineanu, II, 101; Meyer 439; Lokotsch 412); cf. ngr. tsérga, alb. tsergë, sb. čerga, magh. cserga, cserge, țig. čerga, cu accepții care oscilează între „cort” și „pătură”. Istoria acestui cuvînt nu este clară. Pare a fi vorba despre lat. serica, trecut în gr. și de acolo în tc. (Berneker 145), de unde provin cuvintele sl. (Miklosich, Fremdw., 82). Este posibil să fi intrat în rom. prin mai multe filiere în același timp. (După Murnu 45, ngr. provine din rom.; după Meyer, Neugr. St., II, 61, din sl. A. Sacerdoțeanu, Revista istorică, XXI, 321-4, deriva rom. direct din lat.). – [Art. 1675] Vezi definitia »

CADAVERÍNĂ s. f. amină care rezultă din descompunerea lizinei, în procesul de putrefacție cadaverică. (< fr. cadavérine) Vezi definitia »

HÉRSĂ, herse, s. f. Grătar metalic care închidea intrarea cetăților medievale, servind ca barieră auxiliară a porții. – Din fr. herse. Vezi definitia »

FLÉGMĂ, flegme, s. f. 1. Mucozitate vâscoasă, purulentă, provenind din diferite părți ale aparatului respirator și eliminată prin tuse sau vomă; expectorație. 2. Fire a omului nepăsător, cu sânge rece; nepăsare, calm, indiferență, răceală. – Din fr. flegme. Vezi definitia »

MĂTĂSÂNĂ adj. f. (Pop.; despre iarbă) Mătăsos. – Din mătase + suf. -ină. Vezi definitia »