SCÁNDIU s. n. Element chimic, metal din grupa pământurilor rare, alb-cenușiu cu luciu metalic, care se găsește în natură sub formă de oxid. – Din fr. scandium, germ. Skandium. Vezi definitia »

arbíu (arbíe), s. n. – (înv.) Vergea de curățat arme de foc. Tc. harbi (Șeineanu, II, 23; Lokotsch 823); cf. alb. harbi, bg., sb. arbija. Vezi definitia »

suprarbitríu s.n. (înv.) superarbitrare. Vezi definitia »

ELASMOTÉRIU s. m. rinocer uriaș din cuaternar, cu o protuberanță mare pe frunte și una pe oasele nazale. (< elasmo- + -teriu) Vezi definitia »

SIGÍLIU s.n. Pecete, ștampilă. ♦ (Fig.) Semn distinctiv, marcă. [Pron. -liu, pl. -ii, -iuri, var. sigil s.n. / < lat. sigilium, cf. it. sigillo]. Vezi definitia »