CONÁC, conace, s. n. I. 1. Casă boierească la țară, pe o moșie. 2. Reședință a unui ispravnic sau a unui subprefect, a unui vizir sau a unui pașă; cartier oficial. II. (Înv.) 1. Loc de popas; popas. 2. Distanță de la un loc de popas la altul. 3. Interval de timp egal cu o jumătate de zi. – Din tc. konak. Vezi definitia »

ogeác, ogeácuri, s.n. (înv.; pop.) 1. corp de armată (seimeni, arnăuți). 2. casă, familie, sălaș de țigani. 3. breaslă, colonie, partid. 4. horn, coș. Vezi definitia »

AMINOLÁC s. n. rășină sintetică pe bază de formol și uree, folosit la fabricarea lacurilor. (n. com.) Vezi definitia »

alác, s. m. – Specie de grîu foarte rezistentă. Origine obscură. Pare a proveni indirect din lat. alica, prin intermediul unei forme asemănătoare celei care a dat álaga în sp. (lat. *alaca, cf. Corominas, I, 75), însă der. este dificilă. În general se admite că etimonul pentru rom. este mag. alakor (Cihac, II, 475; Densusianu, Rom., XXXIII, 273; REW 337; Pascu, R. crit., VII, 66; Gáldi, Dict., 170); dar în mag. este cuv. străin (Drăganu, Dacor., VII, 201), probabil rom. (Edelspacher 8). Și mai îndoielnică este legătura cu alb. akuë (Hasdeu 667). Philippide, II, 696, sugerează alb. lakër „verdeață”, din gr. λάϰανον. Vezi definitia »

ȘEIÁC s. n. v. șiac. Vezi definitia »