vítă (-te), s. f. – 1. Animal. – 2. Denumire pentru boi și vaci. – 3. Brută, animal. Mr. vită. Lat. vῑta „viață” (Șeineanu, Semasiol., 198; Pușcariu 1910; Philippide, II, 741; REW 9385), cf. it. vita, prov., cat., sp., port. vida, fr. vie. Semantismul este curios. S-a explicat prin intermediul unei echivalențe între ideea de „viață” și cea de „a fi viu” (Șeineanu, Tiktin), și chiar printr-o contaminare cu sl. životŭ „viață” și „animal”. Este posibil și să fie vorba de o evoluție de la ideea de „viață” la cea de „mijloc de trai” sau „aliment”, ca în sp. vida, care uneori ajunge să însemne „aliment”, cf. fr. viande. – Der. de la un primitiv lat. pierdut, reprezentat și de vitulus (Diez, Gramm., I, 24), sau de alb. vjetë „juncan” (Meyer 476; Densusianu, Hlr., 335) nu este probabilă. Vezi definitia »

SCHÍZĂ s. f. (bridge) acțiunea de a schiza. (< fr. squeeze) Vezi definitia »

VERBÉNĂ s.f. v. verbină. Vezi definitia »

ocólnică (ocólniță), ocólnice (ocólnițe), s.f. (reg.) hartă topografică având indicate hotarele și cuprinsul unei moșii. Vezi definitia »

postăvăríță, postăvăríțe, s.f. (înv.) femeie care face sau vinde postavuri; postăvăreasă. Vezi definitia »