NĂZĂREÁLĂ, năzăreli, s. f. Năzărire; sperietură. – Năzări + suf. -eală. Vezi definitia »

țîță (-țe), s. f. – 1. Sîn, mamelă. – 2. Uger. – 3. Celulă de matcă la stup. – 4. (Arg., adj.) Perfect, excelent. – Var. înv. țiță. Mr. țîță, megl. țǫță, istr. țițe. Creație expresivă, poate anterioară rom., cf. lat. titĭa, titta (Diez, I, 415; Koerting 9564; Densusianu, Hlr., 198; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Pușcariu, 1742; REW 8759), cf. it. tetta, fr. tette, prov., cat., sp., port. teta; poate cuvînt de legat de lat. titus „porumbel” (Isidoro, XII, 7, 62), cf. napol. teta „găină”. Totuși, lat. nu este unica explicație posibilă, deoarece cuvîntul aparține limbajului infantil indoeurop.; gr. τιτθός „țîță”, τίτθη „doică”, alb. sisë, cicë, it. coiccia, zitta, sl. susŭ, cica, sb., cr. sisa, pol. cyc, germ. Zitze, etc. Explicația prin sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Domaschke 92) este mai puțin probabilă. Este vorba neîndoielnic de o creație expresivă proprie rom., care coincide desigur cu alte formații similare. Punctul de plecare poate fi ideea de tremur (țîțîi), cea de obiect ascuțit (țuț), cea de supt (țugu, țață) sau mai probabil, fiind vorba de creații spontane, toate trei la un loc. Uz general (ALR, I, 227). – Der. țîțoasă, adj. (cu sînii mari). Vezi definitia »

ÚRNĂ, urne, s. f. 1. Vas de pământ sau de bronz, de capacități și de forme diferite, în care se păstrau în antichitate unele lichide. 2. Vas în care se păstrează cenușa morților incinerați; cenușar (I 3). 3. Cutie prevăzută cu o deschizătură îngustă, pe unde se introduc buletine de vot, numerele unei loterii etc. – Din fr. urne, lat. urna. Vezi definitia »

ziulícă (pop.) (zi-u-) s. f., g.-d. art. ziulícii Vezi definitia »

ORGANOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Proces de formare a organelor în timpul dezvoltării individuale a organismelor; dezvoltare a unui organ; organogenie. [< fr. organogenèse, cf. gr. organon – organ, genesis – naștere]. Vezi definitia »