tálpă (-ắlpi), s. f. – 1. Partea inferioară a labei piciorului. – 2. Partea de dedesubt a încălțămintei. – 3. Branț. – 4. Partea de dedesubt a ciorapului. – 5. Bîrnă, placă de bază, fundament. – 6. Fiecare din cele două suporturi pe care alunecă sania. – 7. Baza războiului de țesut. – 8. Culată, suport la patul puștii. – 9. Plaz, călcîi de plug. – 10. Laviță joasă la casele țărănești. – 11. Parte inferioară, bază. – 12. Clasă inferioară (mai ales în expresia talpa țării „clasă țărănească”). – 13. Ceea ce este caracteristic, fundamental. Origine incertă. Se pune de obicei în legătură cu mag. talp, sb., bg. talpa (Cihac, II, 530; Tiktin; Candrea; REW 8545a; Gáldi, Dict., 97); dar cf. friul. talpe, comel. talpa, care pare să postuleze un lat. *talpa. Der. tălpar, s. m. (Bucov., pantofi); tălpănoagă (var. tă(l)păl(o)agă), s. f. (pantof vechi și deformat; papuc; galoș; înv., butuc de ocnaș; instrument de tortură; labă, picior), cu suf. expresiv -o(a)gă (după Candrea, din mag. talpalló); talpaș (var. talpoș), s. m. (infanterist, soldat al unui corp de infanterie organizat în Munt. în 1688), din mag. talpás; tălpălaș, s. n. (crestătură în partea inferioară a unui trunchi), din mag. talpalás (Candrea); tălpui (var. tălpălui), vb. (a pune tălpi, a pingelui), var. din mag. talpalni (Pașca, Dacor., X, 151); tălpălar, s. m. (Mold., pielar de tălpi); tălpiță (var. talpică, tălpigă, tălpăriță), s. f. (pedală la războiul de țesut; laviță joasă; schi); tălpeț, s. n. (Olt., pedală); tălpoaie, s. f. (suport, bază; branț, talpă inferioară); tălpoi, s. n. (suport, talpă, placă de bază); tălpăși, vb. refl. (a o șterge, a-și lua tălpășița); tălpășița, s. f. (fugă, cărăbăneală); tălbăcie (var. tărbăcie), s. f. (Trans., lemne cu care se leagă fînul în căruță). Vezi definitia »

-CÍT(Ă) elem. cito-. Vezi definitia »

MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière. Vezi definitia »

SINDÉZĂ s.f. (Biol.) Împerechere a cromozomilor omologi în profaza meiotică. [< fr. syndèse, cf. gr. syndesis – legătură]. Vezi definitia »

cioáflă, cioáfle, s.f. (reg.) palmă (lovitură). Vezi definitia »