coámă (coáme), s. f. – 1. Păr lung crescut pe grumazul sau spinarea unor animale. – 2. Păr lung, plete. – 3. Creastă, culme. – 4. Creastă (de acoperiș). Mr., megl. coamă, istr. comę. Lat. cŏma (Pușcariu 305; Candrea-Dens., 377; REW 2071; DAR); cf. it. chioma, prov. v. sp., port. coma. – Der. comat (var. încomat), adj. (cu coamă, pletos); comos, adj. (pletos). Matei Caragiale pare să fi fost primul care a folosit vb. a încoma „a încununa cu plete” (nori ce trec încomînd cerul), construit pe baza adj. anterior; comar, s. n. (partea dinspre ceafă a apărătorii de jug). Vezi definitia »

BARCÁNĂ s.f. Dună de nisip în formă de semilună, cu convexitatea în bătaia vântului. [< fr. barkhane]. Vezi definitia »

TEHNOSTRUCTÚRĂ s.f. Categorie socială alcătuită din tehnicieni, specialiști în domeniul organizării și conducerii. [< tehno- + structură]. Vezi definitia »

VORBÚȚĂ, vorbuțe, s. f. (Reg.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -uță. Vezi definitia »

CARCINOGENÉZĂ s. f. formare și dezvoltare a tumorilor maligne. (< fr. carcinogenèse) Vezi definitia »