STÁVILĂ, stavile, s. f. Construcție mobilă sau parte mobilă a unei construcții, manevrată manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgătoare sau pentru a îndrepta spre alt făgaș cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului, care, coborându-se sau ridicându-se, opresc apa sau îi dau drumul, după necesitate. ♦ Îngrămădire de bușteni, de crengi, de pământ etc. aduse de ape (la cotitura unui râu) și care îi împiedică cursul. ♦ P. gener. Piedică (materială), barieră. ◊ Loc. adv. Fără stavilă = întruna, necontenit; în mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavilă gurii = a-și impune tăcere, a se reține de a spune ceva. ♦ Fig. Opoziție, împotrivire; greutate, dificultate. [Pl. și: stávili] – Din sl. stavilo. Vezi definitia »

pețitúră, pețitúri, s.f. (înv.) pețitorie. Vezi definitia »

círcă (fam.) s. f., g.-d. art. círcii; pl. circi Vezi definitia »

a învârti cuțitul în rană expr. a adăuga la suferința cuiva un nou motiv de suferință; a spori suferința (cuiva). Vezi definitia »

TETRAGRÁMĂ s.f. (Liv.) Nume format din patru litere. ♦ Grup de patru litere. [Cf. it. tetragramma, gr. tetragrammatos]. Vezi definitia »