CALÍCIU, calicii, s. n. 1. (Bot.) Învelișul extern al florilor, alcătuit din sepale libere sau unite. 2. Vas liturgic de forma unei cupe; potir (2). 3. (Anat.) Zonă a rinichiului, prin care urina se scurge în bazinet. – Din fr. calice, lat. calyx, -cis. Vezi definitia »

ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj. Care constituie un element secundar. ◊ (Substantivat, n.) Accesorii de îmbrăcăminte. – Fr. accessoire (lat. lit. accessorius). Vezi definitia »

născocorâtóriu, născocorâtórie, adj. (reg. înv.) enervant, iritant; ațâțător. Vezi definitia »

ORATÓRIU s.n. 1. Edificiu (capelă, paraclis, încăpere etc., situate de obicei în mănăstiri, biserici) rezervat reuniunilor făcute pentru rugăciuni. ◊ Ordinul Oratoriului = ordin călugăresc catolic de „buni vorbitori”, întemeiat la Roma în sec. XVI de Philippo de Neri. 2. (Muz.) Lucrare vocal-simfonică de mare întindere, scrisă pe o temă dramatică pentru cor, soliști și orchestră; (p. restr.) cantată. 3. (Rel.) Denumire a mai multor ordine și asociații religioase. [Pron. -riu. / cf. lat. oratorium, it. oratorio, fr. oratoire]. Vezi definitia »

DECÉNIU s.n. Perioadă de zece ani. [Pron. -niu. / < lat. decennium, cf. it. decennio]. Vezi definitia »