catarámă (cataráme), s. f. – Piesă din metal cu care se încheie o cingătoare. – Var. cătăramă. Origine incertă. După Lacea, Dacor., III, 741 din germ. DAR și Gáldi, Dict., 191), din germ. Kettenriemen, prin intermediul pronunțării săs. (*kattenramen, care nu este documentată). Der. este posibilă, însă marea răspîndire a cuvîntului rom. nu se potrivește cu ideea unui împrumut săs. Bogrea, Dacor., IV, 798 (cf. Lokotsch 1089) preferă să se refere la tc. kantarma. – Der. (în)cătărăma, vb. (a prinde în cataramă); descătărăma, vb. (a desface, a descheia). Vezi definitia »

húdiță, húdițe, s.f. (reg.) 1. uliță, ulicioară. 2. ulicioară înfundată, înfundătură, impas. Vezi definitia »

SĂGETĂTÚRĂ, săgetături, s. f. 1. Tragere cu arcul; săgetare, 2. Lovitură de săgeată; rană provocată de o săgeată. 3. Fig. Durere vie, pătrunzătoare, care străbate pe neașteptate o parte a corpului; junghi. ♦ (Pop.) Nume dat mai multor boli, la oameni și animale, care se manifestă prin dureri acute de cap, ochi, nas măsele etc. ♦ (Pop.) Congestie cerebrală. – Săgeta + suf. -tură. Vezi definitia »

FĂPTÚRĂ, făpturi, s. f. 1. Ființă, vietate, creatură. ♦ Trup; p. ext. înfățișare fizică, aspect exterior, statură. ♦ (Rar) Conformație, structură (a unei ființe, a unui obiect). 2. Natură, fire; lume, univers. – Lat. factura. Vezi definitia »

varicélă s. f., g.-d. art. varicélei; (cazuri) pl. varicéle Vezi definitia »