Definita cuvantului alamă
alámă (alắmuri), s. f. – Aliaj de cupru și zinc. Ngr. μάλαμα „aur”, de unde mr. malamă, amálomă „aur”, alb. malamë „aur”. Schimbarea fonetică și semantică este curioasă. Pare a fi vorba de o etimologie populară, datorată confuziei între aur și alamă (foarte folosită odinioară în ornamentație, de ex. în lucrările de marchetărie). Analogia care se impune între alamă și aramă ar putea explica schimbarea de accent. De asemenea trebuie să se fi produs o despărțire la *μ’ἄλαμα, înțeles ca un presupus *μὲ ἄλαμα „ cu aur” (aceeași pierdere a lui μ inițial în ngr. μασάμαυα › aramafta, formulă de imprecație, cf. N. Grămadă, Codrul Cosminului, IV, 309). Lambrior 373, Hasdeu 674 și DAR pleacă de la it. lama › sb. lama „tinichea”; Densusianu, Rom., XXXIII, 273, pleacă de la ngr. λάμα, iar Körting 5406 de la lat. lamina, ipoteză abandonată. Der. alămar, s. m.; alămărie, s. f.; alămat, alămit, adj. (bătut cu cuie de alamă); alămiu, adj.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu alamă
boală care se manifestă prin tuse și se tratează cu ,,osul iepurelui,, Vezi definitia »
SÂCÂIÁLĂ, sâcâieli, s. f. Faptul de a sâcâi; cicăleală. [Pr.: -câ-ia-] – Sâcâi + suf. -eală. Vezi definitia »
PIELONEFRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a rinichiului și a bazinetului. [< fr. pyélonéphrite, cf. gr. pyelos – bazin, nephros – rinichi]. Vezi definitia »
MIRÚȚĂ, miruțe, s. f. Plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete (Anchusa officinalis). – Cf. mieriu1. Vezi definitia »
ALUNÍȚĂ, alunițe, s. f. 1. Diminutiv al lui alună. 2. Mică excrescență pigmentată, pe față sau pe trup. Vezi definitia »