cúrge (-g, cúrs), vb. – 1. A se prelinge o masă lichidă. – 2. A pluti. – 3. A produce, a cauza. – 4. A se vărsa (un rîu). – 5. A ieși, a supura o secreție din corp. – 6. A se revărsa, a da pe dinafară. – 7. A pierde lichid un vas. – 8. A veni în număr mare. – 9. A se răspîndi. – 10. A se dezvolta. – 11. A trece (timpul), a se scurge (timpul). – 12. A decurge, a proveni. – 13. A cădea, a se împrăștia. – 14. A recădea. – 15. A circula (sîngele). De la vb. a cure, modificat după un întreg grup de verbe care au o formă identică la part. trecut și la perf. simplu: curg a fost refăcut după curs, ca mers, șters, ung, sting, împung, dreg, etc. (după Pușcariu 455; DAR și Pușcariu, Lr., 22, numai prin analogie cu merg și pentru a evita omonimia de la prezent cu cur; cf. Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 421; Candrea-Dens., 457). Fundamental are aceleași sensuri cu cure, dar se aplică numai maselor lichide sau obiectelor imateriale; prin urmare lipsește sensul de „a fugi, a alerga”, propriu lui cure. – Der. curgător, adj. (care curge; fluid); cursător, adj. (înv., curgător); decurge, vb. (a proveni), format din fr. découler de la couler; decurs, s. n. (transcurs); scurge, vb. (a vărsa; a goli; a prelinge; a se vărsa un rîu; a trece timpul), care reprezintă, prin intermediul lui a scure și cu aceeași modificare ca curge, lat. excŭrrĕre (Candrea-Dens., 461; Candrea); incurge, vb. (a invada, a face o incursiune, a pătrunde), cuvînt literar folosit în Trans., format după modelul lat. incŭrrĕre. Vezi definitia »

strînge (strîng, strîns), vb. – 1. A strîmta, a îngusta. – 2. A închide, a recupera, a îndesa. – 3. A îmbrățișa, a lua în brațe. – 4. A rămîne prea mic un obiect de îmbrăcăminte. – 5. A pe urmele cuiva. – 6. A comprima, a concentra. – 7. A încuia, a închide. – 8. A face clăi, a așeza laolaltă. – 9. A culege, a recolta. – 10. A economisi, a pune bine. – 11. A orîndui, a pune la loc. – 12. (Refl.) A se micșora. – Mr. stringu, strinșu, strimptu, strindzire, megl. string, strinș, strins. Lat. strĭngĕre (Pușcariu 1661; REW 8315), cf. vegl. strengar, it. stringere, prov. estrenher, fr. étreindre, cat. estrenyer, sp. estreñir, alb. strëngoń (Philippide, II, 655). – Der. astrînge, vb. (a aduna, a culege), înv. și Banat, Trans., cu a- protetic, sau direct din lat. astringĕre (DAR); strîns, s. n. (o anumită boală de copii, probabil crampe, colică; recoltă, cules); strînsătură, s. f. (strîngere, apăsare); strînsoare (var. înv., strinsoare), s. f. (strîngere; înv., recoltă; înv., bogăție, avere; înv., dificultate, îngrădire; înv., caznă, tortură; înv., necaz); strînsură, s. f. (acțiunea de a strînge; recoltă; avere, bogăție; adunare, mulțime; înv., armată improvizată cu oameni neinstruiți); strînsă, s. f. (înv., bogăție, avere); strîngător, adj. (econom, care agonisește; adunător; culegător); constrînge, vb. (a sili, a obliga), traducere din fr. contraindre; restrînge, vb. (a reduce), traducere din fr. restreindre. Vezi definitia »

PARCÚRGE, parcúrg, vb. III. Tranz. 1. (Adesea fig.) A străbate un drum sau o distanță (de la un capăt la altul); a se deplasa, a merge (până la capăt). 2. A trece cu privirea sau cu ochii peste ceva, a se uita în treacăt la ceva. ♦ Spec. A citi ceva în grabă și superficial, a răsfoi o carte, un ziar etc.; p. gener. a citi. 3. A trăi, a petrece un interval de timp într-un anumit loc sau fel. [Var.: (înv.) parcurá vb. I] – Din fr. parcourir (după curge). Vezi definitia »

MENÍNGE, meninge, s. n. Fiecare dintre cele trei membrane care învelesc creierul și măduva spinării. – Din fr. méninge. Vezi definitia »

întínge (întíng, întíns), vb. – A muia, a îmbiba. Lat. tĭngĕre (Pușcariu 886; REW 4504; DAR), cf. it. tingere, fr. teindre, sp. teñir, port. tingir. În parte omonim al lui întinde, datorită omonimiei part. întins (ca în cazul lui încinge cu încinde); totuși, nu pare atît de rar cum presupune DAR, în limba actuală. – Der. întinsoare, s. f. (mîncare cu sos sau grăsime, care se mănîncă întingînd). Vezi definitia »