lighioánă (lighioáne), s. f. – Bestie, animal, dihanie. – Var. lighioaie. Deformare populară a lui leghion, s. n. (înv., legiune), din ngr. λεγεών (Tiktin; Candrea), parțial prin intermediul sl. legeonŭ. Pl. leghioae „legiuni” există încă de la Dosoftei (sec. XVII); de la el s-a format sing. regresiv reprezentat de var. Alte explicații sînt fantastice: din ngr. ἄλογα εϊνα „vietăți mici” (Cihac, II, 669) sau în loc de *lighian ‹ libian (Bogrea, Dacor., IV, 828). Semantismul se explică prin înțelesul intermediar de „demon”, plecînd de la expresia leghioane de draci, frecventă în literatura religioasă. Vezi definitia »

STÉPĂ, stepe, s. f. Întindere de loc arid, de obicei șes, acoperit cu o vegetație compusă în special din plante graminee, plante cu rizomi, tufișuri și plante spinoase; formație vegetală care crește pe acest loc. – Din rus. step'. Vezi definitia »

CARIOLÍZĂ s. f. dezintegrare a nucleului celular. (< fr. caryolyse) Vezi definitia »

HIRUDINÍNĂ s. f. substanță anticoagulantă și hemolitică secretată de glande din cavitatea bucală a lipitorilor. (< fr. hirudinine) Vezi definitia »

HOMEOTELEÚTĂ s. f. figură de sintaxă poetică, constând în potrivirea fonică a ultimelor silabe a două cuvinte învecinate; homeoptotă. (< fr. homéotéleute) Vezi definitia »