PRÁCTICĂ, practici, s. f. 1. Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutină. 2. Activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței societății, în primul rând spre producerea și crearea bunurilor materiale și a valorilor culturale; metodă, procedeu aplicat și verificat efectiv. ◊ Loc. adv. În practică = în mod concret, în realitate. ◊ Expr. A pune în practică = a aplica. 3. Exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei științe, a unei arte. 4. Aplicare și verificare efectivă a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare. Practică pedagogică. ♦ Stagiu de perfecționare sau de dobândire a unor cunoștințe practice pe care-l face, într-o fabrică, într-o întreprindere etc., un student sau un elev. Practică de producție. 5. (Mai ales la pl.) Ceremonie, manifestare exterioară de cult. – Din germ. Praktik, fr. pratique. Vezi definitia »

CLOÁCĂ s. f. 1. canal subteran destinat a primi murdăriile dintr-un oraș. 2. masă de apă murdară și fetidă. ◊ (fig.) loc rău famat, mediu imoral. 3. orificiu comun al căilor urinare, intestinale și genitale la batracieni, reptile, păsări și la unele mamifere. (< fr. cloaque, lat. cloaca) Vezi definitia »

LÉSĂ, lese, s. f. Curea cu care se leagă sau cu care sunt purtați câinii. – Din fr. laisse. Vezi definitia »

GLOÁTĂ, gloate, s. f. 1. (Depr.) Mulțime (pestriță) de oameni strânși la un loc; buluc, adunătură. 2. (În orânduirea feudală) Unitate de infanterie alcătuită din țărani. – Din sl. glota. Vezi definitia »

STURIONICULTÚRĂ s.f. Ramură a pisciculturii care se ocupă cu creșterea sturionilor. [Pron. -ri-o-. / cf. it. sturionicoltura]. Vezi definitia »