ghiară (gheáre), s. f. 1. Formație cornoasă ascuțită crescută la vîrful degetelor unor păsări și mamifere. 2. Cîrlig, cange. – Var. gheară. – Lat. *ung(u)laris, al cărui rezultat normal este *înghiare, separat artificial în în ghiare din rațiuni de fonetică sintactică ușor de înțeles. Cf. unghie. Se cuvine să adăugăm că acest cuvînt lipsește din dialecte, fapt pentru care pare posibil să fie vorba de o der. internă a limbii rom., plecîndu-se de la unghioară, dim. de la unghie, pronunțat înghiară (cf. umblu și îmblu). Totuși, Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 687 (cf. Pușcariu 713; REW 3690; DAR) propune un lat. *garra, de origine celtică, de unde sp. garra; pentru a evita dificultatea fonetică pleacă de la un dim. *garrula, cu metateză *glarra; însă această ipoteză a fost abandonată pentru sp. (Corominas, II, 687-92) și nu poate fi valabilă pentru limba rom. Cihac, II, 101, pleca de la sgîria; și Pușcariu, Dacor., III, 380, din germ. Kralle. – Der. înghera, vb. (rar, a apuca, a înhăța); ghera, vb. (a zgîria); gheran, s. n. (braț al cleștelui). – Cf. gheura. – [Art. 3691] Vezi definitia »

BIORITMOGRÁMĂ s. f. reprezentare grafică a ritmurilor biologice. (< bioritm + -gramă) Vezi definitia »

MILISECÚNDĂ s.f. Unitate de timp, egală cu a mia parte dintr-o secundă. [Cf. fr. milliseconde]. Vezi definitia »

MAXIJÚPĂ s.f. Fustă (foarte) lungă. [Var. maxijup s.n. / < fr. maxijupe]. Vezi definitia »

NIELÚRĂ s. f. 1. piesă de orfevrărie incrustat cu email negru. 2. denumire dată probelor grafice imprimate de pe plăci de metal având desenul gravat, umplut cu cerneală. (< fr. niellure) Vezi definitia »