halí (halésc, halít), vb. – A mînca, a înfuleca, a se ghiftui. Țig. ha-, part. halo „a mînca” (Vasiliu, GS, VII, 116; Graur 159; Juilland 166). – Der. haleală, s. f. (mîncare); halap, s. m. (mîncău); halie, s. f. (foame); haleaos, s. n. (mîncare); halos, adj. (mîncău); nehalit, adj. (flămînd). Cf. țig. sp. jalar „a mînca”, jallipen „mîncare” (Besses 92; Claveria 126). Sînt cuvinte familiare sau de arg. Vezi definitia »

țingălí, țingălésc, vb. IV (reg.) a suna, a bate (un clopot, clopoțel, un metal lovit). Vezi definitia »

STABILÍ vb. IV. 1. tr. A hotărî, a decide, a preciza. 2. tr. A înfăptui, a realiza. 3. tr., refl. A (se) așeza într-un loc. [< it., lat. stabilire]. Vezi definitia »

SOLI- v. solo-. Vezi definitia »

halí, halésc, vb. IV (pop.) 1. a fura, a șterpeli. 2. a înghiți repede și lacom; a mânca, a hălpăcăi. 3. (la jocul cu mingea) a arunca și prinde mingea (cuiva). 4. a bate (pe cineva). Vezi definitia »