Definita cuvantului apuca
apucá (apúc, apucát), vb.1. A lua, a prinde. – 2. A înșfăca, a înhăța. – 3. A mînca precum un nesătul, a înfuleca. – 4. A surprinde, a lua prin surprindere. – 5. a (se) strînge. – 6. A ocupa ceva, a pune mîna pe ceva. – 7. A ajunge la timp pentru a lua ceva, pentru a prinde pe cineva. – 8. A cunoaște prin proprie experiență, a fi experimentat ceva. – 9. A avea timp suficient pentru ceva, a avea ocazia, a putea. – 10. A vinde la un anume preț. – 11. A începe, a iniția ceva. – 12. A fi pe punctul de a face ceva. – 13. A se îndrepta, a o lua într-o direcție. – 14. a-și lua angajamentul, a se obliga. – Mr. apuc. Lat. occŭpāre. Aproape toate sensurile rom. apar încă din lat. clasică. În privința fonetismului, trebuie să se presupună, în primul rînd, o confuzie a pref. oc- și ac-, care pare normală în limbajul pop. (cf. rom. pop. m-am acupat, în loc de m-am ocupat; port. din Puerto Santo acupada „însărcinată”, RPF, III, 122), și care este probabil anterioară rom., căci apare și în calabr. accupari „serrare, stringere” și „ombreggiare” (explicat de Rohlfs prin lat. *adcupare, provenind de la un *cupus obscur). Această alterație pare a se explica printr-o confuzie semantică și totodată fonetică cu aucupare, pentru a cărei atestare cf. Vicenzo Ussani, Bull. Du Cange, I, 1924, p. 24-5. Ulterior trebuie să se fi produs în rom. o metateză, poate în urma influenței unui cuvînt autohton cu rădăcina *puk- și cu sensul relativ identic (cf. gr. πύϰα „strîns”, πυϰάζω „a acoperi, a înveli”, și alb. puth „a încinge cu forța”, care trimite tot la un radical *puko). Totuși, chiar fără a ne baza pe ipoteza aceasta, lat. pare suficientă pentru a explica cuvîntul rom. Etimonul occupare, propus de Cihac, I, 14, a fost respins de Meyer-Lübke, Dacor., IV, 642 și REW 776, din rațiuni semantice pe care nu le înțelegem. Aceste rațiuni au fost repetate de V. Buescu, Survivance roumaine du latin appicare, în „Miscelánea de Filologia a memoria” de Fr. Adolfo Coelho, Lisboa, 1949, p. 148-87. Cu toate acestea, nu ni se pare atît de evident că „entre occuper et saisir, empoigner il y a á supposer une évolution difficilement admissible par un sujet parlant roumain”, fiindcă chiar în lat. occupare, regnum, timor occupat artus, indică limpede sensul de „saisir”; și fiindcă în rom. apuca, ce înseamnă în esență „saisir”, are de asemenea uneori sensul lui „occuper” (cf. sensurile 4, 6 și 12). Însuși cuvîntul lat. capere „a prinde” depinde, cu toate antecedentele lui indoeuropene, de aceeași idee de „saisir” (cf. Walde 93); astfel încît este de presupus că rom. nu reprezintă un semantism recent, schimbat pe baza lat. occupare „a ocupa”, ci că păstrează sensul arhaic al lat. (oc)cupare „a lua.” După Cihac, se pare că nimeni nu s-a mai gîndit la occupare. Burlă, Studii filologice, 1880, a propus aucupare „a vîna păsări”, ipoteză acceptată de Pușcariu 103; Körting 1046; REW 776; Pușcariu, Lr., 363; Rosetti, I, 162, și respinsă de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 și Spitzer, Dacor., III, 645. Am arătat că această ipoteză ajunge practic să se confunde cu cea dinainte. Hasdeu 1390 pleacă de la lat. apere „a lega”, ce nu pare posibil. Spitzer, Dacor., III, 645, propune o creație de tip imitativ; iar Meyer-Lübke, Dacor., IV, 641-2, crede într-o identitate cu germ. packen „a ambala”. În sfîrșit, Buescu, în articolul citat, propune ca etimon un der. de la lat. pix, întemeindu-se în principal pe o anumită corespondență de sensuri între rom. și port. apegar, și pe o evoluție semantică de la „a lipi” la „a lua”, care poate să nu pară convingătoare. V. și alte ipoteze în această ultimă lucrare. Der. apucat, s. n. (jaf, prădare; epilepsie); apucat, s. m. (epileptic); apucate, s. f. pl. (numai în expresia pe apucate, în grabă); apucătoare, s. f. (brațul de clește); apucător, adj. (lacom, hrăpăreț); apucătură, s. f. (acțiunea de a apuca; înv., jaf; manieră, gest, comportament; epilepsie). – Din rom. săs. apukán „a apuca”.

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu apuca
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. Vezi definitia »
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier. Vezi definitia »
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. (Rar) A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. Vezi definitia »
a arunca (ceva cuiva) în nas expr. a spune (ceva cuiva) cu reproș Vezi definitia »
DESECÁ vb. I. tr. (Tehn.) A îndepărta prisosul de apă de pe solurile umede; a seca. ♦ A elimina apa din diferite materiale. [P.i. deséc, 3,6 -seácă. / < de- + seca, după fr. dessécher]. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z