TENODÉZĂ s.f. (Med.) Intervenție chirurgicală prin care un tendon este fixat la os, astfel încât să limiteze sau să anuleze o mișcare într-o articulație. [< fr. ténodèse, cf. gr. tenon – tendon, desis – legare]. Vezi definitia »

LIMBÚȚĂ, limbuțe, s. f. Diminutiv al lui limbă. – Limbă + suf. -uță. Vezi definitia »

TELECARDIOGRÁMĂ s. f. înregistrare a electrocardiogramei de la distanță. (< engl. telecardiogram) Vezi definitia »

SEÁMĂ, (2, rar) semi, s. f. 1. (În expr., exprimă ideea de calcul mintal, constatare, observație) De bună seamă = desigur, fără îndoială. Mai cu seamă = mai ales, îndeosebi. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. A lua seama (sau seamă) = a) a se gândi, a reflecta adânc; b) a supraveghea; c) a observa ceva, a remarca; d) a înțelege, a se lămuri. A-și lua seama (sau de seamă) = a se răzgândi. 2. Socoteală, calcul, cont. Socotelile sau semile mănăstirilor închinate (ODOBESCU). ◊ Expr. A ști seama = a cunoaște situația unui lucru. A face seama = a face socoteala, a număra. Multă-i frunza pe copaci, Dar de stai și seama faci, Tot erau mai mulți cazaci (COȘBUC). 3. (În expr., exprimă ideea de folos, interes, grijă) Pe seama (cuiva) = a) în folosul sau în interesul (cuiva); b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva). Pe seamă = în proprietate sau în folosință personală. A lăsa pe (sau în) seama cuiva sau a da pe (sau în) seamă (sau în seama cuiva) = a da (sau a lăsa) în paza, în grija, în posesia cuiva. A lua (pe cineva) pe seamă = a lua (pe cineva) în grija și pe răspunderea sa. A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva). A ține seama (sau, rar, seamă) de cineva sau de ceva = a lua în considerație, a avea în vedere. 4. Însemnătate, importanță; vază, faimă. Împărații romani de seama lui Aurelian (ODOBESCU). ◊ Loc. adj. De seamă = important; cu trecere. 5. Fel, gen, soi. Te cunoști de pe năframă, Că ești de-a maică-ta seamă (JARNÍK-BÎRSEANU). ◊ Expr. De-o seamă (cu cineva) sau de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeași situație, stare, categorie socială cu cineva, de aceeași vârstă cu cineva. 6. Rost, rânduială. Strigau unii din drumeții nencercați la seama cailor (ODOBESCU). ◊ Expr. A ști seama (la ceva) = a avea experiența unui lucru. A ști de seama cuiva = a avea știri despre cineva; a avea cunoștință de soarta cuiva. A-i face (cuiva) seama = a omorî, a ucide (pe cineva). A-și face (singur) seama (sau, rar, seamă) = a se sinucide. 7. (Înv.) Număr, cantitate (nehotărâtă); câțiva. O seamă de învățați. ◊ Loc. adj. și adv. Fără număr și fără seamă = în număr mare; mult. Peste seamă = peste măsură. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Interval. Așa trăia biata mă-sa de o seamă de vreme (VLAHUȚĂ). [Pr. și: (reg.) samă] – Magh. szám. Vezi definitia »

glúmă (glúme), s. f. – Banc, poveste plină de haz. – Mr. ngl’img. Sl. glumŭ (Cihac, II, 122; Conev 103; DAR), cf. bg., sb. gluma. Schimbarea de terminație se explică, fie printr-un caz flexionar de la glumŭ, fie prin confuzie cu sl. gluma „nerușinare”, sau, mai curînd, printr-un sing. reconstituit pe baza pl. glume. După Capidan, Raporturile, 229, bg. gluma ar proveni din rom., ceea ce nu pare probabil. Der. glumeț, adj. (care glumește), cf. sl. glumiči, bg. glumec; glumi, vb. (a face glume; înv., a se ocupa; înv., a bîrfi), sensurile înv. fiind împrumuturi lit. din sl., fără circulație reală. Vezi definitia »