Definita cuvantului enunțiativ
ENUNȚIATÍV, -Ă adj. Care enunță, care conține o enunțare. ◊ Propoziție enunțiativă (și s.f. ) = propoziție care exprimă o constatare, prezentând o acțiune sau o stare ca reală. [Pron. -ți-a-. / cf. it. enunziativo].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu enunțiativ
NATÍV, -Ă adj. 1. Înnăscut; natural. 2. (Despre elemente chimice) Care se găsește (liber) în natură, necombinat cu alte substanțe; pur. [Cf. fr. natif, lat. nativus]. Vezi definitia »
PEIORATÍV, -Ă adj. (despre cuvinte, expresii, afixe etc.) defavorabil; depreciativ. (< fr. péjoratif) Vezi definitia »
PEJORATÍV, -Ă adj. v. peiorativ. Vezi definitia »
DEMONSTRATÍV, -Ă adj. 1. Care folosește pentru a demonstra; ilustrativ. ◊ Pronume demonstrativ = pronume care ține locul unui substantiv, indicând și locul obiectului respectiv față de vorbitor; adjectiv demonstrativ = adjectiv care însoțește un substantiv, determinându-l și indicând depărtarea sau apropierea acestuia în timp și spațiu. 2. Care manifestă, care arată ostentativ un sentiment, o atitudine etc. [Cf. lat. demonstrativus, fr. démonstratif]. Vezi definitia »
aberatív, -ă adj. care ține de aberație. (< fr. aberratif) Vezi definitia »