argeá (argéle), s. f. – 1. Firidă, nișă, boltă. – 2. Încăpere făcută în partea sub nivelul solului, unde se păstrează războiul de țesut și lâna sau inul. Cuvînt foarte discutat, în care, în ce ne privește, vedem un cuvînt oriental, fie tc. arca „cutie”, fie corespondentul său cuman sau tăt. (cf. DAR). Totuși, conform unei tradiții îndelungate în filologia românească, acest cuvînt provine dintr-un etimon autohton. Hasdeu, Col. Traian, 1873, 232, indica drept posibil un dacic *argilla, în timp ce în Etymologicum, 1577-9, se referea la gr. ἄργιλλα „casa subterană” sau la macedoneanul ἄργελλα „camera de baie”. Ipoteza a fost adoptată de Densusianu, Filologie, 449 și Hlr., 38; GS, VII, 86; de Philippide, Principii, 33 și 148; de Iordan, Dift., 58; și semnalată cu reținere de DAR (cf. REW 636). La rîndul lor, Jokl, IF, XLIV, 13 și Pușcariu, Lr., 257, consideră că cuvîntul macedonean reprezintă un prototip cimerian conservat și în alb. ragëlia (cf. Philippide, II, 698, și Rosetti, II, 108), Grégoire, Byzantion, XIV, 537, se referă la ngr. ἀργαλείος, și pentru Lahovary 313, avem a face cu un cuvînt anterior fazei indoeurop. Cuvîntul tc. (pronunțat arğa) pare a fi explicația cea mai sigură, cel puțin din punctul de vedere al rom.

Sursa: DER