PRILEJÍ, prilejesc, vb. IV. Tranz. și refl. impers. (Înv.) A (se) prilejui. – Din prilej. Vezi definitia »

strují (-jésc, -ít), vb. – 1. (Înv.) A rade, a răzui. – 2. A ciopli, a tăia, a dăltui. – 3. A strunji. – 4. A dezghioca. – Megl. strujǫs, strujiri. Sl. stružiti „a răzui” (Tiktin; Conev 76), cf. bg. stražă, rus. stružitĭ. – Der. struj, s. n. (Mold., rosătură la copitele cailor); strujan, s. m. (cocean de porumb), pe care Conev 51 îl derivă din sl. struženŭ; strujea, s. f. (așchie); strujitură, s. f. (obiect răzuit sau dezghiocat, talaș, șpan); strujac s. n. (Trans. de N, saltea); strujniță, s. f. (rindea, cuțitoi; strungul rotarului), din sb. stružnica; nestrunjit, adj. (brut). – Din rom. provine mag. sztruzsál (Edelspacher 22). Cf. strung. Vezi definitia »

tînjí (-jésc, -ít), vb. – 1. (Înv.) A se întrista, a se mîhni. – 2. (Înv.) A crîcni. – 3. A lîncezi, a se consuma, a slăbi, a se ofili. Sl. tąziti „a fi supărător” (Cihac, II, 11; Byhan 337), cf. bg. tăžiam, rus. tužiti, aceeași origine ca tîngă, tîngui. – Der. tînjeală, s. f. (slăbiciune, ofilire); tînjitor, adj. (galeș, debil). – Cf. stînjeni. Vezi definitia »

poslují, poslujésc, vb. IV (înv. și reg.) a fi servitor, a slugări. Vezi definitia »

rînjí (rânjésc, ít), vb. – A disprețui. Sl. rĕgati (Tiktin). Sec. XVI, înv. – Der. rînjitor, s. m. (înv., disprețuitor). Vezi definitia »