dărîmá (dărấm, dărâmát), vb. – 1. A rupe crengile de pe un trunchi. – 2. A doborî, a face să cadă jos fructele din pom spre a fi culese. – 3. A dărîma, a doborî la pămînt. – 4. A distruge, a nărui, a demola (o construcție). – 5. A doborî, a copleși. – 6. (Refl., Arg.) A se sfîrși. – Var. dărăma, dărma. Mr. dirimare „a distruge”. Lat. *dēramāre, de la ramus „ramură” (Cihac, I, 226; Miklosich, Vokal., I, 27; Densusianu, Filologie, 449; Tiktin; REW 2578; Philippide, II, 639; Candrea; Scriban; Graur, BL, V, 95; Giuglea, LL, I, 158; Cortés 127), după cum o dovedesc primele două sensuri, care apar din sec. XVII, astăzi înv.; cf. alb. dërmoń „a distruge”, it. diramare, sp. derramar; cf. și mr. drămă „ramură” (Meyer, Alb. St., IV, 66). Rezultatul mr. dirimare, care pare clar, nu i-a convins pe unii cercetători: Meyer 55 propunea un lat. *derumare, și Pușcariu, Conv. lit., XXXVII, 41 și ZRPh., XXVII, 738 (cf. Pușcariu 485 și REW 2584; Densusianu, Rom., XXXIII, 277), lat. *dērῑmāre. Alternanța dăr(i)ma ca sfă(i)ma. – Der. dărîmătură, s. f. (năruire; ruină; resturi de la dărîmare; bătrîn ramolit, boșorog). Vezi definitia »

DESCUAMÁ, pers. 3 descuamează, vb. I. Refl. (Despre epidermă) A se coji în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. – Din fr. desquamer, lat. desquamare. Vezi definitia »

DEZINFLAMÁ, dezinflaméz, vb. I. Tranz. și refl. (Med.) A (se) dezumfla (1). – Dez- + inflama. Vezi definitia »

ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lacrimă. Vezi definitia »

RITMÁ vb. I. tr. A da, a imprima un ritm (unei melodii); a pune accentul pe silabele unui vers, ale unei fraze. [Cf. fr. rythmer]. Vezi definitia »