mugí (mugésc, mugít), vb. – A rage, a zbiera, a urla. – Mr. mudzescu, mudzire. Lat. mūgῑre (Pușcariu 1118; Candrea-Dens., 1160; REW 5719), cf. it. muggire, v. fr. muire. – Der. muget, s. n., ca răget, sunet, pocnet etc. (după Pușcariu 1119 și Candrea-Dens., 1161, direct din lat. mūgῑtum), cf. Byck-Graur, I, 20; mugitor, adj. (care mugește). Vezi definitia »

SFOIEGÍ, pers. 3 sfoiegește, vb. IV. Refl. (Reg.) A mucezi. [Pr.: sfo-ie-] – Din sfoiag. Vezi definitia »

VARÉGI s. m. pl. Nume sub care erau cunoscuți normanzii de către slavii de răsărit, de bizantini și de arabi. – Din fr. Varègues. Vezi definitia »

STRIGI- elem. „cucuvea”. (< fr. strigi-, cf. lat. strix, -igis, strigă) Vezi definitia »

cătărígi s.f. pl. (reg.) răcituri, piftie. Vezi definitia »