NĂUCÍT, -Ă, năuciți, -te, adj. Amețit, buimăcit; dezorientat, zăpăcit, uluit, perplex; năuc (1). [Pr.: nâ-u-] – V. năuci. Vezi definitia »

HITÍT, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) al unei populații indo-europene din Asia Mică (al II-lea mileniu a. Chr.). ◊ (s. f.) limbă vorbită de hitiți, cu scriere folosind caractere cuneiforme babiloniene. (< fr., engl. hittite) Vezi definitia »

căblărit s.n. (reg., înv.) dijmă luată de la recolta de cereale și poame. Vezi definitia »

LĂCĂRÍT s. n. Procedeu de extragere a țițeiului cu ajutorul unei linguri cilindrice, folosit în sondele mai puțin adânci. – Et. nec. Cf. lac¹. Vezi definitia »

LUSTRUÍT², -Ă, lustruiți, -te, adj. Cu lustru¹; lucios. ♦ Fig. (Peior.) Cu o spoială sau o strălucire aparentă; meșteșugit, căutat, artificial. – V. lustrui. Vezi definitia »