tabác (-ci), s. m. – Muncitor care tăbăcește pieile, argăsitor. – Mr. tăbac. Tc. (arab.) tabak (Șeineanu, II, 338), cf. alb., bg., sb., megl. tabak, ngr. ταμπάϰης. – Der. tăbăci, vb. (a argăsi, a dubi; a usaca pielea la soare), cf. megl. tăbățǫs, tăbățiri; tăbăcar, s. m. (argăsitor); tăbăcărie, s. f. (meseria și atelierul tăbăcarului); tăbăceală, s. f. (argăseală); tăbăcit, s. n. (argăsit); tăbăcăreasă, s. f. (Mold., un anumit joc de cărți). Vezi definitia »

sosác s.m. (reg.) sac. Vezi definitia »

NOVOLÁC s.n. (Chim.) Rășină sintetică obținută prin condensarea fenolului cu formaldehidă în mediu acid, care se folosește în industria lacurilor. [< fr. novolaque]. Vezi definitia »

CONIÁC I. s. n. băutură alcoolică tare, obținută prin distilarea vinului. II adj. inv. de culoarea coniacului (I). (< fr. cognac) Vezi definitia »

otác (otácuri), s. n. – 1. Tabără, cazarmă, cantonament. – 2. Refugiu. – 3. Stînă. Tc. otak ‹ arab. otagh (Loebel 71; Șeineanu, II, 278; Lokotsch 1592). Sec. XVII. Vezi definitia »