ABSCÍSĂ, abscise, s. f. Simbolul care indică lungimea și sensul segmentului cuprins între un punct fix al unei drepte și un punct dat de pe dreaptă. ♦ Una dintre coordonatele carteziene, care servește la stabilirea poziției unui punct în plan sau în spațiu. – Din fr. abscisse, lat. abscissa [linea]. Vezi definitia »

APROPIETÚRĂ, apropieturi, s. f. (Rar) Loc de întâlnire, de apropiere a unor lucruri. – Din apropia + suf. -(ă)tură. Vezi definitia »

AMIGDÁLĂ, amigdale, s. f. Fiecare dintre cele două glande așezate la intrarea gâtlejului, de o parte și de alta a omușorului. – Fr. amygdale (< gr.). Vezi definitia »

CORONARÍTĂ s.f. (Med.) Afecțiune inflamatorie a arterelor coronare. [< fr. coronarite]. Vezi definitia »

sútă (-te), s. f. – Numărul care urmează după nouăzeci și nouă. – Mr., megl. sută. Sl. suto (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 381), cf. bg., sb., cr., ceh., pol., rus. sto. Trecerea lui ŭ › u este greu de explicat, cf. Meillet, Bull. Soc. Linguist., XIX, 91 și Skok, Slavia, IV, 132, și i-a determinat pe unii cercetători să gîndească la o proveniență persană a cuvîntului rom. și nu sl. (G. Meyer, Alb. St., IV, 47). Este singurul numeral rom. de origine nelatină. Der. sutar, s. n. (sută, centenar; Arg., bilet de o sută de lei); sutaș, s. m. (centurion); sutălea (var. sutelea), num. ord.; sutime, s. f. (a suta parte; centenar); însuti, vb. (a multiplica cu o sută). Vezi definitia »