GHEÁRĂ, gheare, s. f. 1. Formație cornoasă ascuțită, curbată, crescută la vârful degetelor unor reptile, păsări și mamifere, servind mai ales la apărare și la atac. ◊ Expr. (Fam.) A fi lung în (sau la, de) gheare = a avea obiceiul să fure. A-și scoate( sau a-și arăta) ghearele = a-și arăta fondul ascuns și rău al firii. A fi ( sau a cădea, a încăpea etc.) în ghearele ( sau gheara) cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) în posesiunea, în puterea sau sub autoritatea absolută a cuiva, la discreția cuiva; a fi prins (și ținut închis). A pune gheara (pe cineva) = a pune stăpânire (pe cineva); a prinde (pe cineva). A fi ( sau a se zbate) în ghearele morții = a fi grav bolnav, aproape de moarte. 2. (Tehn.) Piesă (1) asemănătoare cu o gheară (1), care servește la apucat, împiedicat etc. – Et. nec. Vezi definitia »

POJGHÍȚĂ, pojghițe, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat subțire care se formează la suprafața unui lichid; p. ext. strat care acoperă un obiect sau se depune pe suprafața lui. ♦ Spec. Crustă formată de o rană. 2. Înveliș subțire (exterior) al unor legume sau fructe; coajă, scoarță a unor copaci sau a unor fructe. [Acc. și: pójghiță] – Et. nec. Vezi definitia »

AXOPLÁSMĂ s. f. protoplasma axonului, format din elemente identice cu acelea din corpul neuronal. (< fr. axoplasma) Vezi definitia »

sírtă, sírte, s.f. (înv.) banc de nisipuri mișcătoare. Vezi definitia »

palúră s.f. (reg.) lână trasă în pieptănuși. Vezi definitia »