PUFULÉȚ, pufuleți, s. m. 1. Pufușor. 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele ovale și florile albastre sau albe, care se cultivă ca plantă ornamentală (Ageratum houstonianum). 3. (La pl.) Produs alimentar preparat din mălai cu adaos de cașcaval, având aspectul unor tubulețe. – Puf² + suf. -uleț. Vezi definitia »

BĂLĂNÚȚ, -Ă, bălănuți, -e, adj. (Reg.) Bălăior. – Din bălan + suf. -uț. Vezi definitia »

pocrúț, pocrúțuri și pocrúțe, s.n. (reg.) 1. covor țărănesc; scoarță; pătură groasă; pocroviță, pocrov. 2. așternutul de sub șaua calului. 3. legătură, boccea. Vezi definitia »

băț (béțe), s. n. – Bucată de lemn, nuia. Probabil din sl. bičĭ „flagellum”, cf. dubletul bici. Fonetismul nu este clar, dar dificultățile pe care le prezintă nu sînt de netrecut. Pledează în favoarea acestei ipoteze identitatea sensurilor, și absența acestor cuvinte în dialecte. În schimb, celelate explicații date pînă acum, nu par convingătoare. Miklosich, Slaw. Elem., 16, urmat de Cihac, se referă la sl. bŭtŭ „sceptrum” (› rom. bîtă), de unde provine și mag. bot; însă ipoteza sa lasă neexplicată transformarea lui t în ț. DAR pune în legătură cuvîntul băț cu bîtă, ca mai sus, și cu mag. pa(l)ca; pentru dificultățile prezentate de această analogie, cf. Skok, 62. Există și unii care caută explicația în lat. După Pascu, Lat., 256, din lat. *vĭttum, și acesta de la vitta; totuși, rămîne nelămurită alterarea consoanei finale. Scriban se gîndește la vitium, ceea ce este imposibil din punct de vedere semantic. Lausberg, Mundarten, 186, propune lat. vectis, de unde și calabr., basil. bett „baston”; dar fonetismul ridică mari dificultăți. Der. bățos, adj. (fibros; drept, țeapăn; îngîmfat, plin de sine); bețigaș, bețișor, s. n. *dim. al lui băț). Vezi definitia »

cleanț, cleánțuri și clénțe, s.n. (reg.) 1. strâmtoare între dealuri cu drumuri tăiate în stâncă; trecătoare, prihod, priod. 2. picior de deal. 3. stâncă prăpăstioasă, râpă stâncoasă, stâncă ascuțită; ștean, janț, cățin. Vezi definitia »