SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin viu grai un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere. Vezi definitia »

DISTILAȚIÚNE s.f. v. distilație. Vezi definitia »

OPRESIÚNE s.f. Asuprire, împilare, oprimare. [Pron. -si-u-. / cf. fr. oppression, lat. oppresio]. Vezi definitia »

EXPUNCȚIÚNE, expuncțiuni, s. f. Terminare, încheiere. ♦ Marcare a unei anulări printr-un punct (pus deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvânt etc.); scoatere a unor cuvinte, litere etc. dintr-un text. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. expunctio, -onis, fr. exponction. Vezi definitia »

ABSTENȚIÚNE, abstențiuni, s. f. (Rar) Abstinență. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abstention. Vezi definitia »