îmbucá (îmbúc, îmbucát), vb. – 1. A înghiți. – 2. A gusta ceva de mîncare. – 3. A înfuleca. – 4. A împreuna, a uni, a cupla. – 5. (Înv.) A disprețui. – 6. (Înv.) A săruta, a îmbrățișa. – Mr. mbuc. Lat. *imbuccāre, de la bucca, cf. bucă (Pușcariu 781; Candrea-Dens., 192; DAR), cf. it. imboccare, fr. emboucher, sp., port. embocar. Der. de la bucă, în interiorul limbii rom., pare mai puțin probabilă, întrucît toate sensurile lui îmbuca duc la semantismul lat. „gură”, pe cînd în rom. bucă înseamnă numai „obraz”. – Der. îmbucătură, s. f. (înghițitură, duminicat; muștiuc; îmbinare; colț de stradă); îmbucături, vb. (a vîrî cuiva îmbucăturile în gură). Vezi definitia »

îmbârcá, îmbấrc, vb. I (reg.) a ajuta pe cineva să se suie. Vezi definitia »

BÓNCA interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de bătaia ciocanului, de lovituri sacadate etc. – Onomatopee. Vezi definitia »

ESTERIFICÁ vb. I. tr. (Chim.) A obține un ester prin reacția unui alcool cu un acid. [Cf. fr. estérifier]. Vezi definitia »

ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică. Vezi definitia »