TERMINATÍV, -Ă adj. 1. care constituie o terminație (2). 2. referitor la rezultatul unei acțiuni. (< fr. terminatif) Vezi definitia »

DECLARATÍV, -Ă adj. 1. care conține declarații. ♦ ton ~ = ton ferm, categoric, sentențios. 2. (jur.; despre un act) prin care se constată existența unui drept preexistent. 3. (despre verbe, propoziții) care exprimă o aserțiune; asertiv. (< fr. déclaratif) Vezi definitia »

INTENSÍV, -Ă adj. 1. Cu (mare) intensitate, viu, tare; vioi. ◊ Cultură intensivă = sistem de cultivare a pământului prin aplicarea căruia se obține o mare producție agricolă pe o suprafață de pământ. 2. (Fiz.; despre mărimi) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, își păstrează valoarea constantă. [Cf. fr. intensif]. Vezi definitia »

COERCITÍV, -Ă adj. Care are puterea sau dreptul de a constrânge; constrângător. [Cf. fr. coercitif]. Vezi definitia »

DIMINUTÍV, -Ă adj. 1. (Rar) Care micșorează, scade. 2. Derivat cu ajutorul unui sufix diminutival. // s.n. 1. Cuvânt (de obicei derivat printr-un sufix) care exprimă în general o micșorare a sensului noțiunii exprimate de cuvântul de bază, adăugându-i uneori o nuanță afectivă sau peiorativă. 2. Scurtare familiară a unui nume de persoană; nume de persoană format cu un sufix diminutival. [Cf. fr. diminutif, lat. deminutivus]. Vezi definitia »