săláș (-șuri), s. n. – 1. Locuință, locaș, casă. – 2. Adăpost, refugiu. – 3. (Trans. de N.) Sicriu. – 4. Grup de familii de țigani robi, format pînă la 15 capi de familii care aparțineau aceluiași proprietar. – Var. Mold. salaș. Mag. szállás (Miklosich, Fremdw., 124; Cihac, II, 524; Gáldi, Dict., 96), cf. sb. salaš „cătun”, pol. szalasz, rus. šalaš. – Der. sălășlui, vb. (a găzdui, a adăposti; a se aciua; a locui, a trăi); sălășluință, s. f. (sălaș, domiciliu); sălășitoare, s. f. (Trans., osul-iepurelui, Onosis spinosa). Vezi definitia »

CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. Vezi definitia »

MARTINÁȘ, martinași, s. m. Diminutiv al lui martin; pui de pescăruș. – Martin + suf. -aș. Vezi definitia »

RÂNDÁȘ, rândași, s. m. Om de serviciu folosit în trecut la muncile de rând într-o gospodărie; servitor, slugă. – Rândui + suf. -aș. Vezi definitia »

potcaléș, -ă, adj. (înv. și reg.; despre oameni) arțăgos, cicălitor; intrigant. Vezi definitia »