ázimă (ázime), s. f. – Pîine de aluat nedospit. – Var. azmă. Mr. adzîmă, megl. azim. Gr. ἄζυμος (Murnu 9, Diculescu, Elementele, 472). Este cuvînt popular, probabil intrat în rom. din primele secole ale creștinismului; cf. ven. azme, calabr. áyimo, port. asmo, (REW 850). – Der. azăm, adj. (care nu fermentează; se spune în Trans. despre conservele în oțet sau saramură care încă nu s-au făcut); azimioară, s. f. (turtă); azimit, s. n. (înv., sărbătoare a azimei, în religia iudaică), din ngr. ἀζυμίτης. Vezi definitia »

PROLÉMĂ, proleme, s. f. (Log.) Propoziție sau serie de propoziții care servesc ca bază unei leme. – Din fr. prolemme. Vezi definitia »

SOLVÉNȚĂ s. f. solvabilitate. (< germ. Solvenz) Vezi definitia »

TRICHINÓZĂ s. f. boală parazitară provocată de trichină, prin grave tulburări digestive, dureri musculare etc.; trichineloză. (< fr. trichinose) Vezi definitia »

PREFECTÚRĂ, prefecturi, s. f. 1. (În Roma antică) Oraș sau municipiu lipsit de dreptul de a-și alege magistrați. 2. Instituție care constituie forul administrativ și polițienesc suprem dintr-un județ, reprezentând aici puterea centrală; clădire în care își are sediul această instituție. 3. Funcția de prefect; timpul cât prefectul își exercită această funcție. – Din lat. praefectura, fr. préfecture. Vezi definitia »