COLÁC, colaci, s. m. 1. Un fel de pâine, de obicei în formă de inel, împletită din mai multe suluri de cocă. ◊ Colaci domnești = daruri obligatorii trimise domniei de orașele din Țara Românească și din Moldova. ◊ Expr. A se face colac = a se așeza, a se culca cu corpul încolăcit. Colac peste pupăză = se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. A umbla după (sau a aștepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune, plăcute și venite de-a gata. A aștepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire bună. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. ◊ Colac de salvare = inel de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia o persoană (naufragiată) se poate menține deasupra apei; centură de salvare. ♦ Împrejmuire de piatră sau de lemn în jurul unei fântâni; ghizd. 3. Rotocol de fum (de țigară). – Din sl. kolačĩ. Vezi definitia »

UBÁC s.n. Versant al unui munte expus spre nord, spre umbră. [< fr. ubac, cf. lat. opacus – umbros]. Vezi definitia »

otác (otácuri), s. n. – 1. Tabără, cazarmă, cantonament. – 2. Refugiu. – 3. Stînă. Tc. otak ‹ arab. otagh (Loebel 71; Șeineanu, II, 278; Lokotsch 1592). Sec. XVII. Vezi definitia »

ceanác (-enáce), s. n. – Lighean. Tc. çanak (Cihac, II, 559; Roesler 607; Șeineanu, II, 122; Meyer 142; Lokotsch 391; Ronzevalle 74), cf. ngr. τσανάϰι, alb. tšanak. Cuvîntul exista și în cuman. čanak (cf. Kuun 124). Pascu, I, 189, a încercat să-l explice prin tc. çini (cf. cinie), cu suf. -ac. Vezi definitia »

ciobârlác, ciobârláce, s.n. (reg.) lingură mare, polonic. Vezi definitia »