PROBATÓRIU, -IE, probatorii, s. n. adj. 1. S. n. Procedură de culegere a probelor (1) în justiție; totalitatea probelor adunate și prezentate într-un litigiu. 2. Adj. Probator. – Din lat. probatorium. Vezi definitia »

HALUCINATÓRIU, -IE adj. care ține de halucinații. (< fr. hallucinatoire) Vezi definitia »

ACERATÉRIU s. m. Mamifer fosil neozoic, strămoș al rinocerului, caracterizat prin absența cornului. [Var.: acerathérium s. m.] – Cuv. lat. Vezi definitia »

NÚNCIU s.m. v. nunțiu. Vezi definitia »

KÁLIU s.n. Potasiu. // (În forma kali-) Element prim de compunere savantă cu sensul „(referitor la) potasiu”, „de potasiu”, „potasic”. [Pron. -liu. / < germ. Kalium]. Vezi definitia »